Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sfetnic în educaţie, profesorul Florin Cernat, noul consilier al primarului

Conferinţa de lansare a proiectului de modernizare şi reabilitarea a Şcolii nr. 9 “Calistrat Hogaş” în valoare de 3.633.583 lei (cu TVA), a fost prilejul potrivit pentru primarul Marius Stan să-şi prezinte noul consilier pe probleme de învăţământ: profesorul Florin Ionel Cernat. Om al şcolii, Cernat are o experienţă de 30 de ani de învăţământ şi 15 de directorat, Şcoala nr. 34 fiind dovada capacităţii sale manageriale.
Florin Cernat a asistat alături de elevi, părinţii acestora şi cadrele didactice la prezentarea amplului proiect care va transforma şcoala veche şi dărăpănată într-una modernă şi civilizată. Lucrările ar trebui să dureze şapte luni, dar primarul este sceptic pentru că procedurile se complică la fiecare licitaţie. „Vor veni contestatarii de profesie, ne vom duce iar pe la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în instanţă şi perioada se va dubla, dar într-un an, un an şi jumătate sperăm să aveţi o şcoală model, civilizată şi complet reabilitată. Vrem să venim cu investiţi suplimentare de la Primărie astfel încât tot arealul să fie corespunzător, cu gazon în locul bălăriilor”, a spus primarul Marius Stan.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.