Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ajutor pentru Oţelul, dar nu şi pentru Sala Sporturilor

Viceprimarul Mircea Cristea a criticat declaraţiile senatorului PD-L Marius Necula care s-a arătat nemulţumit de proiecţia bugetului local, considerând suma „umflată” în comparaţie cu posibilităţile locale de încasare a taxelor şi impozitelor locale.

Viceprimarul liberal consideră că nimeni nu ar trebui să fie nemulţumit că „bugetul este prea mare” şi că discuţiile ar trebui purtate mai degrabă pe modalitate de cheltuire a banilor, decât pe marginea sumei disponibile.

„Bugetul local este rezultatul legii bugetului de stat şi a legislaţiei privind stabilirea nivelului taxelor şi impozitelor. Dar probabil că grupul de consilieri PD-L care a declarat că nu va vota bugetul este mai degrabă deranjat de cifra totală 666 de milioane de lei, iar democrat-liberalii nu vor vota din misticism, mai ales, acum, în postul Paştelui”.

Mai în serios, Mircea Cristea a anunţat că bugetul local va fi votat săptămâna viitoare şi că grupul consilierilor liberali lucrează la câteva amendamente.

Vestea bună este că „primarul s-a arătat dispus să susţină financiar şi Clubul de Fotbal Oţelul şi alte cluburi sportive care au performanţe”.

Cât priveşte noile investiţii care ar fi trebuit deschise în acest an (repararea Sălii Sporturilor, bazinul de înot), se pare că acestea nu au şanse, în condiţiile unui buget de criză.

„Este imprudent să începi în acest an noi investiţii”, a avertizat viceprimarul liberal.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.