Adio, chioşcuri! Galerii comerciale în Bariera Traian
„În Bariera Traian am început să scoatem liniile de tramvai pentru a putea realiza nişte galerii comerciale, unde să fie mutaţi toţi cei care sunt posesori de chioşcuri în zonă. Vrem să realizăm un sens giratoriu, care să dea fluiditate către Drumul de Centură”, a anunţat primarul Marius Stan, la ultima şedinţă a Consiliului Local. Atunci, aleşii au decis scoaterea din funcţiune a căii de rulare a tramvaiului şi a reţelei de contact de pe strada Traian, tronsonul Basarabiei - Cerealelor, artera fiind inclusă într-un amplu proiect de modernizare. Tot primarul a explicat şi de ce modernizarea străzii Traian între Brăilei şi Metro, adjudecată încă din toamna anului trecut de SC Mari-Vila, nu a început. „Am tot întârziat predarea amplasamentului către constructor tocmai pentru că proiectul iniţial era fără lucrările la canalizare, deci aşterneam un covor asfaltic şi după o lună, două trei, totul se deprecia, motiv pentru care am făcut proiectarea pentru reţelele de canalizare - licitaţie, contestaţie, etc, şi abia ne mişcăm”, a spus Stan.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.