Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cultură scrisă pe banii noştri: Aleşii Galaţiului s-au apucat să editeze cărţi şi reviste pe bani publici

Aproape 60.000 de lei au fost alocate de la bugetul local pentru editarea unor publicaţii. Selecţia a fost realizată de o comisie formată din consilierii locali Gheorghe Bugeag (PC), Zanfir Ilie (PSD), Victor Dobrea (PDL), Raul Mihailov (PNL) şi Monica Dascălu (PP-DD). Astfel, câte 8.000 de lei au fost alocaţi pentru editarea revistelor “Antares” şi “Porto – Franco”, alţi 4.068 de lei pentru „Axis Libri, 3.000 de lei pentru revista “Boema”, iar 6.750 lei pentru editarea revistei trimestriale de teorie, istorie şi critică literară “Antares – Axis Libri”. Bibliotecii „V.A. Urechia” i-au fost repartizate 11.800 lei pentru editarea lucrării “Oameni în memoria Galaţiului – Aniversări 2011”, 4.500 lei pentru editarea lucrării “Fondul Cantacuzino al Bibliotecii V.A.Urechia: "Catalog vol.1: Bălaşa Cantacuzino.Argument” şi 3.500 lei pentru monografia “The Cork” (Pluta), în care autorul, Grid Modorcea, face o paralelă între prima sa copilărie – în Bădălan, şi a doua sa copilărie – la senectute, în Manhattan. Corneliu Stoica a primit 10.000 lei pentru editarea lucrării “Dicţionarul artiştilor plastici gălăţeni”. Au fost refuzate pentru că nu întruneau condiţiile de finanţare de la bugetul local „Fotbal la Mila 80 pe malul stâng al Dunării albastre”, de Petre Vasile, şi o carte despre consulatele de la Galaţi a lui Cătălin Negoiţă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.