Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

De ce arde becul în miezul zilei? Verificări la felinarele pentru iluminat public din Galaţi

Ieri, am fost sesizaţi că, în zona Bisericii Sfânta Ana şi a Şcolii nr. 29 din Micro 19, felinarele urbane luminau în toiul zilei. Nu, nu era vorba de niciun Diogene care căuta, în miezul zilei, cu felinarul aprins, un om, ci, se pare, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, era vorba doar de verificările făcute de către firma care are contract cu Primăria pentru iluminatul public. „Da, se întâmplă şi se va mai întâmpla, pentru că firma Luxten, care se ocupă de iluminatul public, verifică să vadă care becuri funcţionează şi care nu. Este vorba de proba ulterioară înlocuirii unor becuri. Săptămâna trecută au fost făcute astfel de verificări în zona cartierelor Micro 38 şi 39, acum se pare că au ajuns în zona Micro 19”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache. În cursul aceleiaşi zile, echipa Luxten a luat la puricat şi becurile de pe strada Domnească.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.