Specialişti în medicină se întâlnesc la Galaţi, în cadrul unui seminar româno-francez
Specialişti în medicină din Bordeaux (regiunea Aquitaine, Franţa), Galaţi şi Iaşi se vor întâlni, joi, la Galaţi, în cadrul unui seminar româno-francez, organizat de Consiliul Judeţului (CJ) şi găzduit de Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”. Potrivit directorului executiv al Direcţiei de Dezvoltare Regională a CJ, Laura Angheluţă, deschiderea lucrărilor seminarului româno-francez în domeniul perinatal va avea loc la ora 9.00. Seminarul este organizat în cadrul proiectului româno-francez de cooperare descentralizată, sub egida Consiliului Judeţului Galaţi, Consiliului Regional Aquitaine şi a Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”.
Cooperarea descentralizată dintre CJ Galaţi şi Consiliul Regional Aquitaine a fost iniţiată în anul 2000, prin semnarea unui Acord de cooperare între cele două instituţii. Relaţiile s-au concretizat prin mai multe proiecte de cooperare în perioadele 2003-2006, 2007-2008, 2009-2010 şi 2011-2013, dezvoltând activităţi în domenii precum sănătate şi formare medicală, domeniul agro-alimentar, administraţie publică, mobilitatea şi dezvoltarea tinerilor, în special a elevilor. „Proiectul care se implementează în perioada 2011-2013 poartă titlul „Sprijin pentru formarea în sectorul sănătăţii, sectorul agro-alimentar, schimburi de liceeni şi studenţi şi schimburi culturale” şi îşi propune continuarea unei cooperări durabile între Galaţi şi Aquitaine în domenii esenţiale pentru dezvoltarea economică şi socială a regiunilor partenere”, a precizat Laura Angheluţă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.