Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pagube de zeci de milioane de lei în comunele afectate de ploi

Pagubele provocate de ploile torenţiale în comuna gălăţeană Suceveni, acolo unde mai multe drumuri comunale, poduri, dar şi segmente ale DJ 242D au fost distruse, se ridică la aproximativ cinci milioane de lei, potrivit conducerii Consiliului Judeţului Galaţi. Vicepreşedintele CJ, Cornel Hamza, ne-a declarat că o echipă de experţi a fost prezentă, în aceste zile, în mai multe localităţi din judeţ pentru a face un bilanţ al efectelor ploilor, iar, în curând, autorităţile vor şti exact care este valoarea pagubelor înregistrate în comunele din judeţ. Conform vicepreşedintelui CJ, într-o situaţie delicată se află şi comunele Bereşti Meria, Brăhăşeşti, Cavadineşti şi Valea Mărului, mai multe drumuri comunele, dar şi porţiuni ale drumurilor judeţene care le traversează, fiind grav deteriorate. „De exemplu, la Suceveni, numai pentru îndepărtarea efectelor ploilor avem nevoie de 400.000 de lei. Adică, curăţarea drumurilor, îndepărtarea nămolului uscat şi nu numai. Se lucrează de aproximativ o săptămână în teren. Va aloca şi Consiliul Judeţului bani pentru refacerea infrastructurii, dar avem nevoie şi de sprijin foarte mare de la Guvern. Costurile sunt extrem de mari”, ne-a spus Cornel Hamza.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii, Petrica Paţilea, evaluarea pagubelor în zona de Nord a judeţului este, încă, în desfăşurare. Ieri, reprezentanţi ai Prefecturii, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Consiliului Judeţului au vizitat, printre altele, comuna Brăhăşeşti. Prefectul judeţului Galaţi, Emanoil-Cătălin Bocăneanu, va fundamenta, împreună cu membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, un proiect de hotărâre în baza căruia va fi solicitat sprijin guvernamental pentru consolidări şi pentru refacerea căilor de acces în localităţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.