Reprezentanţi ai CNI, în zonele calamitate / Încep lucrările de refacere a infrastructurii
Mai mulţi reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) erau aşteptaţi să ajungă aseară la Galaţi pentru a pune la punct, până la finele acestei săptămâni, actele premergătoare demarării lucrărilor de refacere a infrastructurii în localităţile calamitate din judeţul Galaţi. „Aici este nevoie de un suport din partea tuturor instituţiilor din Galaţi, să acorde sprijin pentru ca reprezentanţii CNI să se poată organiza şi să gestioneze operaţiunile care se vor desfăşura simultan în toate localităţile. Nu avem la dispoziţie foarte mult timp. Iarna va veni nu peste mult timp, iar această perioadă trebuie utilizată pentru a putea fi realizate aceste operaţiuni destul de complicate, precum reconstrucţia podurilor şi lucrările la drumuri. Rămân toată această săptămână pentru a pune la punct operaţiunea de logistică. Consiliul Judeţului şi Prefectura trebuie să le acorde sprijinul necesar pentru a această operaţiune”, a declarat, ieri, ministrul Dan Nica. Acesta a precizat că, de săptămâna viitoare, CNI va demara lucrările de refacere a infrastructurii, „conform normelor proprii şi modului lor de acţiune”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.