Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Grădiniţă parohială şi centru social în cartierul Barboşi

O grădiniţă parohială pentru 80 de copii defavorizaţi şi un centru social, cu cantină, care va deservi, zilnic, circa 160 de persoane cu nevoi speciale vor fi realizate pe terenul limitrof Bisericii “Sf. Nectarie”, din cartierul Barboşi. Aleşii locali au aprobat transmiterea în folosinţă gratuită, către lăcaşul de cult, a terenului necesar, de 805 metri pătraţi. Nu este prima dată când aleşii sprijină biserica. La finele anului 2012, ei au pus la dispoziţie gratuit terenul de 1.000 de metri pătraţi pentru construcţia bisericii, iar în iunie anul acesta i-au alocat de la bugetul local 100.000 de lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.