Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Deputatul Mircea Toader, despre noul Cod Rutier: Amenzi plătite pe loc, dar nu atât de mari

Deputatul Mircea Toader a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la sediul partidului din Galaţi, că democrat-liberalii susţin ideea ca amenzile să fie plătite pe loc de către şoferii care încalcă legea, însă se opun categoric noilor cuantumuri prevăzute în proiect. „Este o prevedere pe care sincer o susţinem şi noi, din punct de vedere al modului în care se plătesc amenzile – foarte multe amenzi sunt întârziate şi neplătite, pentru că nu avem un sistem de urmărire eficient şi practic. Numai când plăteşti taxe la sfârşit de an sau început de an sau dacă ai nevoie de un document de la Fisc vezi dacă ai plătit amenda şi noi suntem de acord să fie plătite pe loc, dar nu la nivelul pe care îl prevede Codul Rutier. Este o sugrumare, e aproape imposibil pentru foarte mulţi oameni şi în special pentru conducătorii profesionişti. Oricine poate greşi, dar amenzile trebuie să fie în corelaţie cu posibilităţile financiare pe care le are fiecare conducător auto. Sunt prevederi pe care le vom discuta – a celor care produc accidente din cauza alcoolului sau a drogurilor, unde şi eu sunt de acord că trebuie măsuri dure”, a declarat deputatul Mircea Toader. Acesta a mai spus că scopul principal al noului Cod Rutier pare a nu fi neapărat reducerea accidentelor, ci asigurarea de bani la buget.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.