Liderul PP-DD Galaţi, Picu Apostol Roman, despre descentralizare: Povară la nivel bugetar
Liderul organizaţiei municipale PP-DD, Picu Apostol Roman, consideră că descentralizarea lui Dragnea aduce o povară în plus, la nivel bugetar, autorităţilor publice locale. „Este clar că va fi o pasare a problemelor financiare de la nivel central către cel local. De asemenea, această descentralizare poate oferi o putere şi mai mare baronilor locali. Aici nu mă refer la Galaţi, cât la marii baroni din alte oraşe”, ne-a declarat preşedintele filialei municipale a PP-DD, Picu Apostol Roman. Politicianul a afirmat, totuşi, că descentralizarea oferă şi beneficii. „O parte pozitivă a preluării multor competenţe la nivel local este că aprobările şi deciziile vor veni de aici, nu de la Bucureşti, iar noi ştim cel mai bine de ce avem nevoie”, a conchis liderul PP-DD.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.