Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Vom trece Dunărea şi altfel decât cu Bacul?

Să recunoaştem - podul peste Dunăre, convertit mai nou în tunel, care cică ar fi mai ieftin, a devenit un soi de legendă urbană. Fără Bac, Dunărea nu se poate trece şi, din păcate, nici vapoarele care făceau, pe vremuri, curse Galaţi – Brăila sau Galaţi – Tulcea – Sulina, nu mai există. I-am întrebat pe gălăţeni dacă mai cred că vor putea traversa fluviul pe alte căi decât cu Bacul. Iată ce ne-au răspuns:
Maria Antonescu, consultant vânzări: „Printr-un tunel, nu cred, dar pe un pod s-ar putea să trecem Dunărea. Podul ni se promite de prin anii '90, de după Revoluţie. În ritmul în care merg toate lucrurile, nu cred că se va face, sunt sceptică. De 20 de ani suntem din ce în ce mai dezamăgiţi, indiferent cine ajunge la putere. Toţi, când ajung acolo uită ce-au promis”.
Octavian: „Nu, nu cred că vom trece vreodată Dunărea pe pod. N-o să se facă pentru că nu sunt bani. Tunel pe sub Dunăre? SF!”.
Jana Vainer, pensionară: „Noi aşa sperăm, să se facă podul. Şi ne-am dori să se reia cursele care se făceau înainte cu vapoarele până la Tulcea. Erau vapoare care plecau la 9,00 şi mergeau până la Sulina, cu escală la Tulcea între 12,00 şi 12,30. Existau nave rapide care plecau la 9,10 şi ajungeau într-o oră jumătate la Tulcea. Într-o zi pleca Galaţi – Tulcea – Sulina, a doua zi se întorcea şi pleca alta. Am mers de foarte multe ori cu ele, pentru că eu am stat la Tulcea, şi în 1954 am venit în Galaţi. Erau nave foarte frumoase. Erau şi nave care mergeau de la Galaţi la Brăila, plecau dimineaţa, la 6,00 şi se întorceau, seara, la 19,00. Te duceau vizitai Brăila, veneai înapoi. Acum e mult mai dificil pentru că trebuie să traversezi cu Bac-ul, iar pentru oamenii în vârstă e mai greu. Ar fi tare bine dacă s-ar relua măcar o cursă!”.
Maria, pensionară: „Cred că ţara noastră merge „ca pe roate”… Ce pod când banii îi bagă la portofelele lor?”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.