Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Din motive de dezinfecţie: Strada Stadionului, fără coşuri de gunoi

Pe toată lungimea străzii Stadionului, între Bulevardul Dunărea şi strada Brăilei, pe partea dreaptă, cum mergi spre McDonalds, nu există decât un singur coş de gunoi, în capăt. Iar cele câteva care sunt pe partea cealaltă a străzii sunt orientate către carosabil şi nu către zona pietonală. Potrivit directorului Ecosal, Ionuţ Pucheanu, teoretic ar trebui ca aceste pubele să fie pe toţi stâlpii din Galaţi. „În principiu ar trebui ca toţi stâlpii să aibă câte un coş, cel puţin în zona centrală, dar ceea nu înţeleg gălăţenii este că societatea Ecosal este un simplu executant al Primăriei municipiului Galaţi. Absolut fiecare acţiune vine la cerinţa Primăriei. Acţionez la comanda Primăriei”, ne-a declarat Ionuţ Pucheanu. Potrivit purtătorului de cuvânt al primăriei, Mihai Costache, pubelele de pe Stadionului au existat şi vor exista, numai că sunt date la spălat. „Le-au luat şi le-au spălat. Spre sfârşitul săptămânii, vor fi reamplasate cele care au fost date la dezinfectat, dar va veni şi un surplus, acolo unde trebuie completat”, ne-a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei. Cât despre pubelele orientate către carosabil şi nu către zona pietonală, acesta a spus că cel mai probabil angajaţii Ecosal care au strâns sacii, când i-au pus în maşină, nu au mai întors coşurile.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.