Toamna în Galaţi: Romantici fiindcă n-avem încotro
Toamna, inevitabil, cad frunze. Inevitabil, acestea acoperă străzile şi trotuarele, făcându-i fericiţi pe fotografi, pe copiii care adoră să alerge prin ele şi, de ce nu, pe îndrăgostiţi. Totuşi, nu ar trebui să fie la fel de inevitabil ca frunzele să fie lăsate, după ce sunt măturate, în grămăjoare, pe marginea străzilor. Angajaţii Serviciului Public Ecosal mătură frunzele, le fac grămezi şi le lasă tot pe stradă. "Din păcate sau din fericire, o parte din personalul nostru este mai harnică decât angajaţii de pe maşinile de gunoi. Ce-i drept, avem în această perioadă şi două maşini stricate şi de asta se ridică mai greu grămezile. Până la sfârşitul săptămânii, însă, vom rezolva problema", ne-a declarat directorul Ecosal.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.