Proiect urban la fosta cazarmă 308
Şi primarul municipiului Tecuci, Eduard Finkelstain, are în plan construcţia de locuinţe în acest an. „Insistăm pe lângă Ministerul Dezvoltării pentru alocarea de fonduri în vederea construirii a trei tipuri de case. Vrem să construim 12 case sociale, în sistem duplex, un bloc cu 44 de apartamente, tot locuinţe sociale şi vrem continuarea finanţării programului de construcţie de locuinţe pentru rromi, vrem să construim 20 de case”, spune primarul Tecuciului.
Municipalitatea are teren la dispoziţie pentru aşa ceva: fosta unitate militară dezafectată (cazarma 308), adică un total de 26 de hectare. „Vrem să scoatem şi la vânzare 1,6 ha, prin licitaţie, cu un preţ de 81 de euro/mp, avem licitaţia pe 14 aprilie, dar să vedem cine se prezintă”, spune, neîncrezător, Eduard Finkelstain.
Criza nu prea îi mai face pe investitori să cumpere teren; „şi e păcat; am fi vrut ca în acest spaţiu să se construiască un supermarket, mall, galerii comerciale, un microcartier ANL, microcampusul şcolar, este un proiect ambiţios.
Dacă vom reuşi să vindem din teren, cu banii obţinuţi vom începe finanţarea lucrărilor pentru construcţia de locuinţe, fără să mai aşteptăm fonduri de la Guvern”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.