Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Aleşi cu frica lui Dumnezeu / Consilierii gălăţeni se pun bine cu Sfinţii Dumitru şi Dimitrie

Deşi au alocat anul acesta 1.310.500 de lei din vistieria locală pentru pentru construirea sau repararea unor biserici, consilierii locali au decis să mai sprijine o dată cele sfinte. Biserica ”Sf. Dumitru” a solicitat alocarea sumei de 70.000 lei pentru finalizarea lucrărilor, dar aleşii au hotărât să-i repartizeze de la bugetul local doar 10.000 de lei. Tot 10.000 de lei au fost aprobaţi şi pentru lucrările Bisericii „Sf. Dimitrie Bădălan”, numai că această sumă se adaugă celor 30.000 de lei alocaţi deja sfântului lăcaş.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.