Absurd de Galaţi: Bani de investiţii avem, păcat că nu-i folosim nici pe jumătate!
Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde. Dacă în anii trecuţi autorităţile se văitau că n-au bani de investiţii, anul acesta situaţia stă exact pe dos. La fiecare trei luni, când aprobă execuţia bugetară trimestrială, aleşii se plâng de faptul că banii alocaţi pentru investiţii nu sunt cheltuiţi şi, în contrapartidă, la rectificări, banii de la dezvoltarea Galaţiului sunt transferaţi în buzunarul pentru funcţionarea administraţiei locale.
Astfel, pe primul trimestru al anului, fondurile alocate pentru investiţii s-au valorificat în proporţie de doar 48 la sută. La finele trimestrului al doilea, situaţia a fost mai delicată, bugetul de dezvoltare fiind cheltuit în proporţie de 33 la sută. Un progres s-a simţit la finele celui de-al treilea trimestru, când din sumele alocate pentru dezvoltare s-au cheltuit 43 de procente. Din nou aleşii şi-au manifestat îngrijorarea că nu vor reuşi să folosească toţi banii pe care i-au plănuit pentru investiţii. Mai trist este că, tot prin votul aleşilor locali, veniturile şi cheltuielile bugetului de dezvoltare a Galaţiului au fost diminuate cu aproape 8,5 milioane de lei, care s-au dus la funcţionare. Partea şi mai alarmantă este că autorităţile şi aleşii nu fac decât să constate şi să aprobe o stare de fapt care nu este deloc în regulă, fără să ia măsuri şi să schimbe lucrurile în bine. Absurd, dar adevărat!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.