COMUNICAT DE PRESĂ / PNL susţine legea privind finanţarea primei intabulări a terenurilor agricole
Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a adoptat ieri, 09.12.2013 un proiect important de Lege privind prima intabulare a terenurilor agricole şi forestiere. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare susţinerea îndeplinirii, în limita a 400 lei per proprietate, a formalităţilor prevăzute de Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, în cazul primei înregistrări în cadastru şi cartea funciară a terenurilor agricole şi celor forestiere situate în extravilanul localităţilor, dobândite prin titlurile de proprietate emise potrivit prevederilor legislaţiei funciare. Fondurile europene nerambursabile din viitorul exerciţiu bugetar comunitar 2014-2020 au fost identificate ca sursă de finanţare pentru punerea în aplicare a acestui proiect de lege. Deputaţii PNL din cadrul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice vor ca această facilitate să fie aplicabilă chiar din anul 2014, pentru a veni, în mod concret, în sprijinirea fermierilor şi a tuturor cetăţenilor proprietari de terenuri, prin suportarea costurilor generate de onorariile experţilor cadastrali. Senatorii şi deputaţii PNL au iniţiat, completat şi susţinut acest proiect de act normativ pentru a încerca rezolvarea problemei generate de lipsa cadastrului general al terenurilor agricole, fapt ce a condus la numeroase litigii între proprietari. Susţinerea financiară a intabulării terenurilor din zonele rurale, prin delimitarea şi topografierea parcelelor terenurilor agricole, reprezintă un act de voinţă politică a membrilor Partidului Naţional Liberal.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.