Iniţiativă civică/ Se caută „un preşedinte nepecerist”
Nu numai partidele politice se pregătesc intens pentru alegerile prezidenţiale, cel mai important scrutin electoral din acest an, ci şi societatea civilă gălăţeană, care, deşi parcă a amuţit, se pare că nu a rămas, totuşi, indiferentă la gândul că în toamnă România va trebui să iasă la vot pentru a-şi alege un nou preşedinte. Dr. ing. Gheorghe Momanu (profesor universitar) a pus bazele mişcării „Pentru un preşedinte nepecerist”, despre care a precizat că nu se va înscrie ca partid politic, „ţelul său fiind, exclusiv, alegerea din rândurile sale a viitorului preşedinte al României".
Chiar dacă, pentru moment, nu a fost prezentată oficial opiniei publice, Mişcarea „Pentru un preşedinte nepecerist” îşi propune să identifice, pe parcursul acestui an, un candidat onest, dar, înainte de toate, nepecerist, pentru alegerile prezidenţiale. „România cred că mai poate fi scoasă din această „gaură neagră”, în care membrii de rangul al II-lea ai PCR au afundat-o, în calitatea lor de aşa-zişi „conducători emanaţi ai revoluţiei”, dacă va fi ales, ca preşedinte un om cinstit şi capabil, care să nu fi fost membru al Partidului Comunist Român – nu pentru că nu a putut să fie, ci pentru că nu a vrut să fie (…) şi al cărui suflet nu a fost infectat cu microbul comunismului. Mişcarea „Pentru un preşedinte nepecerist” îşi propune să afle acea persoană, să o sprijine pentru a câştiga alegerile prezidenţiale din acest an, să o sfătuiască şi să o ajute la conducerea ţării”, este de părere dr. ing. Gheorghe Momanu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.