PDL Galaţi, fără candidat eligibil/ Mihai Capră ar putea ocupa locul 12 pe lista partidului
Candidatul desemnat de PDL Galaţi pentru europarlamentare, Mihai Capră, nu are şanse să se poziţioneze pe un loc eligibil, din contră, în cel mai fericit caz, fostul prefect şi secretar de stat ar putea ocupa abia locul 12, poziţie care nu-i va asigura, în niciun caz, un fotoliu de eurodeputat. Doru Resmeriţă, preşedintele PDL Galaţi, a declarat că, potrivit algoritmului stabilit la nivel naţional, lista de candidaţi ai formaţiunii politice va fi bătută în cuie în funcţie de rezultatele fiecărei regiuni la alegerile locale şi parlamentare din anul 2012. „Primii patru sunt Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu şi Marian-Jean Marinescu, ulterior intrându-se pe baza rezultatelor obţinute pe euroregiuni. În aceste condiţii, s-a făcut un clasament pe euroregiuni şi judeţe. Din nefericire, Sud-Estul are cel mai prost rezultat din toate euroregiunile”, a explicat Resmeriţă. Potrivit democrat-liberalului, judeţul Galaţi ocupă locul doi, ca rezultate, după Constanţa, în regiune, însă, conform acestuia, Mihai Capră beneficiază deja de susţinerea altor filiale din regiune. „La nivel de euroregiune, ne vom întâlni preşedinţii de organizaţii judeţene, iar domnul Capră poate primi susţinerea, dar trebuie să mai discutăm, să vedem, oricum nu intrăm în primii opt, este clar”, a afirmat preşedintele PDL Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.