Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

La Biblioteca Pedagogică sunt aproape 4.000 de cărţi de patrimoniu neidentificate

Aproape 4.000 de cărţi de patrimoniu nu au putut fi identificate la Biblioteca Pedagogică, 189 dintre acestea datând din perioada 1642-1850, a declarat miercuri ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

"Am fost surprins de protestele făcute de angajaţii de la Biblioteca Pedagogică, atunci când am decis mutarea lor dintr-un spaţiu retrocedat, în care plouă prin acoperiş, este umezeală în subsol, iar jumătate de milion de volume de carte stau în condiţii neadecvate. Am trimis Corpul de control acolo şi am constatat că în Biblioteca Pedagogică sunt cărţi de patrimoniu, 3.989 de cărţi nu au putut fi identificate, dintre care 189 au fost publicate în perioada 1642-1850", a spus Remus Pricopie.

Ministrul Educaţiei a precizat că la Biblioteca Pedagogică nu a mai fost un inventar "ca la carte" din 1984.

"Corpul de control a identificat că, tot acolo, directorul s-a numit singur, iar contabilul şi-a dat un spor de 1.000 de lei. Avem obligaţia să respectăm legea", a adăugat ministrul.

Pricopie a mai spus că cerut sprijinul Corpului de control al primului ministru, care împreună cu echipa Ministerului Educaţiei să verifice dacă cele aproape 4.000 de cărţi de patrimoniu sunt depozitate undeva.

"Nu vrem să acuzăm pe nimeni, verificăm dacă cele 3.989 de cărţi de patrimoniu sunt depozitate undeva. Până acum, niciunul dintre angajaţi nu ne-a putut spune dacă ele există. În aceste condiţii, în perioada imediat următoare voi cere inventarierea tuturor obiectelor de patrimoniu din reţeaua Ministerului Educaţiei, şi mă refer nu numai la cărţi, dar şi la tablouri, scrisori", a declarat Pricopie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.