Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

La aproape doi ani de la alegeri, Consiliul Judeţului Galaţi încă nu are o strategie de dezvoltare

Conducerea Consiliului Judeţului Galaţi este acuzată că, nici după aproape doi ani de la învestirea în funcţie, nu a pus la punct o strategie de dezvoltare a unuia dintre cele mai sărace judeţe ale României. În cadrul şedinţei de la finele lunii martie, consilierul judeţean Ion Ştefan a afirmat că „în doi ani de mandat, executivul nu-şi poate lega numele decât de falimentarea Drumuri şi Poduri” şi a făcut un apel către preşedintele Consiliului Judeţului, Nicolae Bacalbaşa, căruia i-a solicitat să elaboreze, cu ajutorul aleşilor şi a angajaţilor CJ, o strategie clară şi urgentă de renaştere a judeţului.
„Constat că în mandatul nostru nu ne-am legat numele de niciun proiect consistent de dezvoltare a acestui judeţ şi cred că nici în perioada următoare, la modul în care se derulează lucrurile, nu o vom face. Poate că nu ar trebui să vorbesc acum, dar faptul că s-a falimentat Drumuri şi Poduri, faptul că mai sunt nişte societăţi subordonate CJ cam în aceeaşi situaţie, cred că ne face să avem serioase dubii cu privire la dezvoltarea reală a judeţului Galaţi şi a modului în care se elaborează o strategie la nivel judeţean pentru îmbunătăţirea nivelului de trai şi în acelaşi timp pentru o dezvoltare reală a acestui judeţ. Trebuie să facem ce consideraţi dumneavoastră (n.r. Nicolae Bacalbaşa) de cuviinţă pentru elaborarea unei strategii foarte clare şi urgente de dezvoltare a acestui judeţ, să trasăm nişte linii directoare Eu nu vreau să-mi leg numele de falimente, ci de realizări. Este un lucru foarte grav, mai ales că în aceste societăţi s-au pompat bani publici, care au fost acoperiţi, într-un fel sau altul, de executiv (…) Au trecut doi ani de mandat şi nu putem spune că am făcut ceva notabil”, a spus Ion Ştefan.
Contrar aşteptărilor, preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, nu a avut o reacţie acidă, ci a precizat că „urmează noua sesiune de finanţare europeană în care încercăm” şi l-a acuzat pe... Emil Boc, fostul prim-ministru al României, că a falimentat ţara. „În ce priveşte această ţară, din punctul meu de vedere, ea a fost falimentată de tovarăşul Boc şi de toată gaşca lui. Dar ăsta este un punct de vedere personal, care nu are niciun fel de relevanţă”, a afirmat şeful CJ.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.