150 de ani de la înfiinţarea prefecturilor
Instituţia Prefectului a împlinit, pe data de 2 aprilie, 150 de ani de la înfiinţare, în România noţiunea de „prefect” fiind întâlnită în Muntenia şi Moldova încă dinainte de Unirea Principatelor (1859), chiar dacă cei care o reprezentau purtau denumirea „ispravnici de judeţe” sau „ispravnici administratori”. „În conformitate cu Legea comunală din 1 aprilie 1864 şi Legea pentru înfiinţarea consiliilor judeţene, din 2 aprilie 1864, care prevedea că „prefectul, cap al administraţiei judeţene, dirige toate lucrările acestei administraţiuni, îi execută hotărârile consiliului judeţean” certificăm înfiinţarea Instituţiei Prefectului în România în urmă cu 150 de ani (…). 150 de ani de la înfiinţarea Instituţiei Prefectului în România reprezintă pentru mine un moment aniversar ce îmi oferă ocazia de a-mi exprima respectul faţă de predecesorii noştri, prefecţi şi subprefecţi, pentru modul în care au ales să-şi facă datoria, servind interesul naţional pentru a promova o imagine credibilă şi coerentă a instituţiei pe care astăzi noi o reprezentăm”, a transmis Simion Lucian Eduard, prefectul de Tulcea şi preşedintele Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.