Democrat liberalii pun la îndoială finalitatea demolării garajelor de la Ancora
Democrat-liberalii au susţinut într-o conferinţă de presă că sunt de acord cu demolarea garajelor, însă construirea unui parc sau a unei parcări nu constituie proiect de utilitate publică pentru care să poată fi expropriaţi proprietarii terenurilor de la Ancora. În acest sens, deputatul Mircea Toader ar considera expropriere de utilitate publică dacă administraţia locală ar face o analiză pentru un proiect amplu cum ar fi un sistem de garaje supraetajate, care ar soluţiona problema locurilor de parcare, dar şi partea estetică. Totodată, preşedintele filialei municipale a PDL, Nicuşor Ciumacenco, şi-a exprimat dubiul că Primăria are de gând, într-adevăr, să facă acolo un parc sau o parcare. „Am senzaţia că vom asista la o extindere a unei construcţii comerciale existente deja şi în zona garajelor, din care nu oraşul va avea de câştigat, ci numai câţiva oameni din administraţia locală”, a spus democrat - liberalul.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.