Ferecată din lipsă de paznici: Poarta secundară din „Eternitatea”, redeschisă
După ce a fost închisă din cauza lipsei pazei, poarta dinspre strada Nufărului a Cimitirului „Eternitatea” a fost redeschisă. Poarta a fost închisă timp de câteva zile, spre nemulţumirea vârstnicilor, cărora le era foarte greu să ocolească tot cimitirul, până la intrarea principală, cum a fost şi cazul doamnei Alexandrina Condrea, de 88 de ani. Potrivit directorului societăţii Gospodărire Urbană, Eduard Grosu, poarta secundară a fost închisă o perioadă din cauză că nu era controlată. „Am avut probleme, pentru că era deschisă şi noaptea şi putea intra oricine. A fost închisă, dar am hotărât să o redeschidem la program normal”, ne-a declarat directorul societăţii care administrează cimitirul.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.