Cum se cheltuiesc banii pentru sport/ Primarul Marius Stan vrea să înfiinţeze Fundaţia „Sportul Gălăţean”
La şedinţa viitoare a Consiliului Local, primarul Marius Stan are de gând să propună aleşilor înfiinţarea Fundaţiei „Sportul Gălăţean”, pe care a preferat să nu o supună votului la şedinţa precedentă. Potrivit documentelor, fundaţia, una cu caracter sportiv, „va acorda sprijin structurilor sportive de performanţă, publice sau private, aflate pe raza municipiului Galati, în vederea susţinerii performanţei sportive gălăţene, în interesul general al comunităţii şi pentru promovarea valorilor sportului de performanţă gălăţean. Sumele vor fi acordate cu titlu de sprijin financiar de la bugetul local, în temeiul hotărârilor Consiliului Local”.
Motivul pentru care constituirea fundaţiei a fost amânată este acela că aleşii au sesizat că nu erau foarte clar stipulate prevederile legate de responsabilitatea Consiliului în finanţarea acestei fundaţii. „Această fundaţie va avea rolul de a readuce normalitatea. Până acum bazele sportive erau la SC Gospodărire Urbană, noi finanţam cu o sumă de fiecare club, iar clubul, care beneficia de stadion, patinoar, sau altă bază sportivă trebuia să plătească utilităţile. Practic sprijinul financiar pe care îl dădeam era înjumătăţit prin plata utilităţilor la bazele respective. Prin noua organizare, bazele sportive sunt ale noastre, CL achită integral utilităţile, iar sumele se vor aloca strict pentru activitatea sportivă. CL va avea reprezentanţi în structurile pe care le va finanţa, şi astfel vom avea un raport permanent despre ce se întâmplă şi cum se cheltuiesc banii”, ne-a declarat primarul Marius Stan.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.