Liberalul Victor Paul Dobre zice că Puterea a defectat votul electronic
În treacăt, într-o conferinţă de presă, arătând că nu se teme că din Opoziţie iniţiativele liberale se vor izbi neapărat de zidul majorităţii PD-L – PSD, deputatul PNL Victor Paul Dobre a lansat o acuzaţie gravă: “Au făcut o coaliţie de 75 la sută şi s-ar fi crezut că, domnule, va fi foarte greu pentru noi, Opoziţia. Ei bine, o lună de zile, coaliţia asta n-a reuşit să treacă prin Parlament votul final pe lege. După o lună de zile, ca să treacă votul final, au defectat sistemul de vot electronic! Altfel, aveau probleme mari cu legile organice. Şi lucrul acesta îl practică de regulă…”
La vremea sa, montarea unui costisitor sistem electronic de vot a fost salutat ca salvarea de la manipulări politice. Am trecut şi peste nepoata Noricăi Nicolai şi ne trezim acum cu sabotarea tehnologiei, pentru ca liderii de grup să poată număra mâinile ridicate ale oamenilor lor?!
Deputatul nu a părut să aducă acuzaţii, ci a insistat doar pe idea că un partid şi o alianţă majoritare n-ar avea nevoie să se deranjeze să defecteze scumpul echipament:
“Ei zic: domnule, şi voi aţi făcut-o. Dar noi eram 20 la sută – ei sunt 75 lasută!” Care va să zică, o face toată lumea?… “Trădare să fie, dar să ştim şi noi!”
O, poziţii!
Alt aspect comic, cel puţin după cum relatează deputatul liberal: la discuţiile din Parlament pe marginea construcţiei unui aeroport la Braşov, nu numai parlamentarii nu s-au înţeles, “dar au venit doi miniştri: dl ministru Radu Berceanu [al Transporturilor], care spunea că Guvernul are o poziţie şi dl ministru Constantin Niţă [ministrul IMM-urilor], care zicea că Guvernul are o altă poziţie. Şi dl Toader care l-a citat pe dl Boc: altă poziţie!”
O poziţie există deci şi în Opoziţie…





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.