Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Parcul Zoo nu va fi deschis nici în această vară! Gardul se află abia în faza de licitaţie

* Numai pentru a obţine autorizaţia de funcţionare pentru Grădina Zoologică este nevoie de aproximativ trei luni de zile


Gălăţenii mai au de aşteptat până când vor putea să meargă în vizită la Zoo şi să admire frumoasele animale sălbatice, întrucât proiectul de modernizare a Grădinii Zoologice, deşi trebuia finalizat încă de anul trecut, nu este nici acum gata. Autorităţile abia au lansat pe SEAP, pe data de 7 mai, licitaţia privind împrejmuirea parcului, iar termenul limită de depunere a ofertelor este 26 mai, ceea ce înseamnă că abia în luna iunie lucrările de construcţie a gardului vor putea fi demarate.

S-au pus la bătaie peste 700.000 de lei

Noul gard al Grădinii Zoologice va avea o înălţime de trei metri şi o lungime de 1.760 de metri, întrucât, aşa cum v-am şi informat anul trecut, suprafaţa parcului s-a dublat, în urma modernizării, de la 6,99 de hectare la 14,69 hectare. „Contractul de execuţie presupune lucrări de demolare a gardului existent, de circa 900 de metri, aflat într-o stare avansată de uzură şi lucrări de instalare a unui gard nou”, se arată în documentaţia lansată pe SEAP de Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, instituţie subordonată Consiliului Judeţului, administratorul Grădinii Zoologice.
Conform proiectului tehnic, noul gard va fi realizat din panouri bordurate plastifiate şi stâlpi din oţel zincat şi plastifiat, de culoare verde, perioada de execuţie este de o lună, iar valoarea estimată a investiţiei este de 624.329 lei, fără TVA.

Cu Grădina modernizată, la Agenţia de Mediu

Abia după ce gardul va fi construit şi se va face recepţia finală a lucrărilor, autorităţile vor solicita Agenţiei de Mediu autorizaţie de funcţionare, pentru ca Parcul Zoo să poată fi deschis publicului, însă procedura de autorizare, conform autorităţilor de mediu, va dura aproximativ trei luni. Asta în cazul în care Agenţia şi Garda de Mediu nu vor identifica probleme în teren, privind lucrările executate, iar toate actele solicitate se vor şi regăsi în dosar. Aşa că gălăţenii vor avea şanse maxime să viziteze din nou Grădina Zoologică abia în 2015.

Iată ce sume halucinante au fost cheltuite pentru noile adăposturi ale animalelor de la Zoo

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.