Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Tania Bogdan RĂMÂNE vicepreşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi

* Cel care a dat peste cap toate negocierile politice din ultimele două săptămâni şi le-a impus social-democraţilor menţinerea în funcţie a Taniei Bogdan este chiar prim-ministrul Victor Ponta * Picu Roman (PP-DD) a rămas cu buza umflată şi, pe deasupra, a mai fost şi trădat de propriii membri de partid


Planul PSD - UNPR - PC - PP-DD, de schimbare din funcţia de vicepreşedinte a liberalei Tania Bogdan şi de creare a unei noi majorităţi în Consiliul Judeţului, prin trecerea PNL în opoziţie şi în plan local, a fost spulberat, ieri, chiar pe ultima sută de metri, de către prim-ministrul Victor Ponta, preşedintele PSD la nivel naţional. Acesta le-a impus social-democraţilor gălăţeni, prin intermediul liderilor locali ai partidului, să retragă de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţului proiectele de hotărâre care vizau eliberarea din funcţia de vicepreşedinte a Taniei Bogdan şi numirea unui nou vicepreşedinte.

Mascaradă politică

După aproximativ o oră şi jumătate de certuri, atacuri, dispute politice şi acuze de încălcare a legii, între liberali şi Nicolae Bacalbaşa, timp în care PNL a coalizat cu PDL pentru menţinerea în funcţie a Taniei Bogdan, din ambele tabere existând voci care susţineau ca proiectul de hotărâre privind numirea unui alt vicepreşedinte nu respecta regulamentul de funcţionare a Consiliului Judeţului, deci era ilegal, iar Picu Roman (PP-DD) savura declinul PNL şi trecerea partidului său la putere, prin crearea unei noi majorităţi, Nicolae Bacalbaşa a anunţat că retrage ambele proiecte de pe ordinea de zi.
Mulţi dintre consilieri au fost vizibil derutaţi. La scurt timp, însă, printre social-democraţii cu state vechi în partid se vorbea despre o intervenţie a prim-ministrului Victor Ponta, după o serie de negocieri şi tratative purtate la nivel înalt, iar Nicolae Bacalbaşa a fost auzit spunând, înainte de a părăsi sala: „Le-am arătat (n.r. liberalilor) motanul şi atât”.

Picu Roman, trădat şi umilit

La şedinţa consilierilor judeţeni au mai participat, ieri, Eugen Durbacă, Florin Pâslaru şi Picu Roman (PP-DD), cel din urmă nerăbdător să acceadă la putere şi să-l propulseze pe Marian Vicleanu (aşa cum, de altfel, v-am informat) în funcţia de vicepreşedinte al CJ. Numai că Gheorghe Mănăilă, unul dintre consilierii săi, s-a opus numirii lui Vicleanu, votând împotriva ordinii de zi, iar Cătălin Ungureanu (tot PP-DD) s-a abţinut de la vot. "Nu pot să accept să treacă prin mâna mea cupa cu otravă care urmează să meargă lângă domnul preşedinte Bacalbaşa. A otrăvit destul organizaţia acest coleg al meu”, ne-a declarat Mănăilă, conştient că urmează să-i fie retras sprijinul politic, lucru confirmat, ulterior, de Picu Roman, care a părăsit sala de şedinţă înainte ca aceasta să se încheie oficial.

Citeşte şi:

Este oficial: Iuliana Tania Bogdan pierde fotoliul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţului

Se ascut săbiile politice/Eugen Durbacă vânează postul de vicepreşedinte al CJ



Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.