Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

În Consiliul Judeţului: Negocieri politice versus legalitate

Tania Bogdan îl acuză pe Nicolae Bacalbaşa că îi îngrădeşte dreptul de a activa ca şi consilier judeţean, după ce, miercuri, în cadrul şedinţei extraordinare a aleşilor, şeful CJ a retras de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre prin care fosta vicepreşedintă a CJ ar fi devenit membru al Comisiei juridice, în locul PP-DD-istului Marian Vicleanu, proaspăt promovat în funcţia de vicepreşedinte.
„Conform Legii 215 şi Regulamentului de funcţionare al CJ, orice consilier judeţean trebuie să facă parte dintr-o comisie (…) În luna iunie eu nu am făcut parte din nicio comisie, iar perspectiva este să se întâmple asta şi în luna iulie. Consider că acesta este un abuz şi, prin urmare, orice abuz trebuie taxat. Îmi iau libertatea de a acţiona în justiţie şi asupra acestui subiect, dacă nu rezolvaţi într-o variantă optimă şi această problemă”, a spus Tania Bogdan.
Nicolae Bacalbaşa a afirmat, în schimb, că a luat această decizie întrucât „trebuie făcute nişte negocieri. Urmează să fie făcute. Nu le fac eu”.
Tot pe fondul unor posibile ilegalităţi, reclamate de PDL şi PNL, consilierul judeţean Ion Ştefan a anunţat, la finele şedinţei, că cele două grupuri politice iau în calcul formularea unei plângeri penale împotriva şefului CJ. „Cred că este bine să intrăm în legalitate, este bine să gândim constructiv în tot ceea ce se întâmplă în activitatea CJ şi cred că trebuie să ajungem la un echilibru şi decenţă. Trebuie să vă gândiţi că nu sunteţi pe moşia proprie. Aţi fost învestit în această funcţie şi trebuie să fie o funcţie respectată de dumneavoastră şi de fiecare dintre noi”, a afirmat Ion Ştefan.
Democrat-liberalul a făcut referire, din nou, la validarea „ilegală” a PP-DD-istului Remus Matei în funcţia de consilier judeţean.
În şedinţa de miercuri, grupurile PNL şi PDL au refuzat să voteze, ca şi în şedinţa ordinară de la începutul lunii iunie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.