Cu utilităţi tăiate: Casa de Cultură a Studenţilor, plină de datorii
Casa de Cultură a Studenţilor a ajuns într-o stare deplorabilă. Din luna mai, aceasta a rămas fără servicii de telefonie fixă şi internet, iar în iunie au fost închise vanele de racord la punctul termic al clădirii. Mai mult decât atât, la jumătatea lunii iulie, aceasta urmează să rămână fără apă curentă şi energie electrică. La momentul actual, instituţia are datorii de aproape 100.000 de lei, unele dintre ele fiind neachitate de peste 90 de zile de la data scadentă. Directorul CCS, Dorin Adrian Coteţ, explică starea proastă a instituţiei prin bugetul mic alocat de stat pentru anul acesta.
„Am primit un buget pentru bunuri şi servicii de doar 18.000 de lei, care ne-au ajuns o lună şi jumătate, maxim două. Pentru acţiuni şi proiecte ne-au venit 50.000 de lei, însă pe care nu i-am putut folosi, din cauza existenţei arieratelor. Am cerut Ministerului să ni-i transfere pe bunuri şi servicii, pentru a ne achita datoriile, dar ni s-a spus că nu este posibil. Acum aşteptăm rectificarea bugetară”, a spus directorul CCS.
Potrivit acestuia, în lipsa fondurilor nu pot fi achiziţionate echipamente pentru club, care ar putea genera profit, iar în ceea ce priveşte aplicarea pentru fonduri europene, aceasta nu este posibilă din cauză că terenul nu este intabulat.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.