Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Termene scurte/ BERD pune presiune pe funcţionarii Primăriei

Directorul general al Direcţiei Buget Finanţe din cadrul Primăriei Galaţi, Daniel Stadoleanu, speră ca, în luna septembrie, autorităţile să semneze contractul de finanţare cu BERD. Pentru asta, însă, Primăria trebuie să respecte cu stricteţe o serie de condiţii şi un calendar de operaţiuni, stabilite în urma întâlnirilor cu consultanţii tehnici ai băncii. Raportul primelor întâlniri între funcţionarii Primăriei şi consultanţii BERD a ajuns pe masa aleşilor locali, care au remarcat că obligaţiile trasate municipalităţii nu sunt deloc puţine.
Viceprimarul PSD Florin Popa şi-a exprimat opinia că termenele foarte scurte şi strânse nu vor permite aparatului de specialitate al Primăriei să întreprindă măsurile trasate. "Ca să refac un studiu de fezabilitate, să fac proiectare sau să adaptez nu ştiu ce documente, mi se par nişte termene nerealizabile. Dacă există posibilitatea să revedem înţelegerea cu termenii respectivi, pentru că altfel vorbim... vorbe", a spus Popa.
Directorul Stadoleanu a admis că termenele, într-adevăr, sunt foarte scurte, dar au fost impuse de către cei de la BERD, pentru a se încadra într-un anumit calendar.
Primarul Marius Stan este, însă, încântat de reprezentanţii BERD, pe care i-a catalogat drept "specialişti excepţionali". "Nu sunt de origine română şi au stilul de lucru de afară, ştiu ce vor, ştiu în cât timp se poate face. Am constituit la sugestia lor trei echipe de lucru, împărţite pe domenii diferite, cu care lucrează împreună. Prin specialiştii de la BERD vom face tot ceea ce înseamnă activităţile de achiziţii. Efectiv avem de învăţat de la ei", a spus Stan. Cât despre termenele strânse, edilul a găsit soluţia: şedinţele de îndată!

Citeşte şi: Investiţii la Galaţi/ Primăria împrumută 100 de milioane de lei

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.