Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Şi-a PREMIAT fiul din BANI publici/ Primar din Galaţi ACUZAT de conflict de interese

Trofim Tudor, primarul comunei Poiana, din judeţul Galaţi, a intrat în vizorul inspectorilor de integritate, după ce, în timpul celui de-al doilea mandat al său, a emis şi semnat nu mai puţin de 21 de dispoziţii în baza cărora fiul său, în calitate de angajat al primăriei, aflat în directa subordonare a tatălui său, a avut parte de o serie de beneficii băneşti.
"În anul 2005, fiul persoanei evaluate a fost angajat în funcţia de consilier debutant în cadrul Biroului Financiar-Contabilitate, în baza unei dispoziţii emise de persoana evaluată, în calitate de primar al comunei Poiana (mandatul 2004-2008). Atât dispoziţia, cât şi contractul individual de muncă au fost semnate de către Tudor Trofim. Începând cu data de 1 iulie 2007, Tudor Trofim a dispus numirea fiului său în funcţia publică de execuţie de consilier cu atribuţii de contabil, iar, ulterior, în calitate de primar, respectiv ordonator de credite, a dispus ca fiul său să exercite controlul financiar preventiv propriu la Primăria Poiana. Această dispoziţie a fost emisă de primar la cererea fiului acestuia. Tot la cererea fiului său, a dispus acordarea de beneficii salariale, constând într-un număr de 571 de ore suplimentare, în perioada iunie 2008 - iunie 2009, prim emiterea a 15 dispoziţii în acest sens", au afirmat reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
Potrivit inspectorilor de integritate, tot în perioada exercitării mandatului de primar (2008-2012), Tudor Trofim a dispus acordarea salariului de merit şi a unor sporuri la salariul de bază (confidenţialitate, complexitatea muncii) chiar fiului său.
Potrivit Legii 161/2003, "primarii (…) sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I".
Primarul comunei Poiana (PSD) riscă să-şi piardă mandatul şi să nu mai poată candida, timp de trei ani, pentru această funcţie.
Trofim Tudor nu a putut fi contactat pentru a ne oferi un punct de vedere.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.