Pe Nicolae Bacalbaşa îl "roade" vila deputatului Mircea Toader
După un schimb de replici acide cu democrat-liberalul Ion Ştefan şi o serie de atacuri la adresa PDL, preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, l-a luat în colimator şi pe deputatul Mircea Toader, fostul lider al PDL-iştilor gălăţeni. „Sper din toată inima că averile celor care au condus PDL la Galaţi vor fi luate la puricat. Nu de alta, dar de la etajul şase al blocului meu tot privesc spre viloiul imens al domnului Mircea Toader, care acum şi-a pus în jur sârmă ghimpată ca la Auschwitz”, a afirmat, marţi, şeful CJ în cadrul şedinţei extraordinare a aleşilor judeţeni.
În replică, deputatul Mircea Toader ne-a declarat că „viloiul - de care spune domnul Bacalbaşa - l-a văzut construindu-se din anul 1993. L-am finalizat în anul 1996, când nu aveam funcţie publică sau politică, ci conduceam o firmă de succes. În anul 2000, am intrat în politică şi am fost primul politician care mi-am prezentat averea în momentul în care mi-am depus candidatura la Parlament, când nici nu exista o obligaţie prin lege în acest sens. Cu „viloiul” am rămas acum, dar îi spun lui Bacalbaşa că am şi câini, pe care nu i-am cerut să mi-i crească”, a spus parlamentarul de Galaţi.
Totodată, Mircea Toader a afirmat că „spiritul de delaţiune propice informatorului (turnătorului) de Securitate l-am simţit din nou când cineva, sper să nu fie Bacalbaşa, a solicitat controlul averii mele la ANI. Dacă este curios, pot să-i prezint decizia ANI, prin care justific averea. Este cazul, însă, să spună şi dânsul dacă are avere sub alt nume, ceea ce este posibil. Eu am fost urmărit de Securitate, nu am fost turnător. Nu mă voi uita în curtea vecinului niciodată”, a replicat Mircea Toader.
CITEŞTE ŞI: HALUCINANT! Iată cum se AMENINŢĂ cu BĂTAIA aleşii noştri





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.