Prefectul, foc şi pară pe mai mulţi directori
Directorii instituţiilor deconcentrate care şi-au făcut deja un obicei din a lipsi, în special, la şedinţele Colegiului Prefectural au şanse să fie sancţionaţi, ba, chiar mai rău, să fie demişi din funcţie. Prefectul de Galaţi şi-a exprimat, ieri, nemulţumirea vizavi de faptul că şefii de deconcentrate lipsesc pe capete de la şedinţele convocate de Prefectură şi a ameninţat cu măsuri drastice împotriva acestora. "Voi lua măsurile legale împotriva şefilor de servicii deconcentrate. Este un avertisment foarte clar şi vă rog să mă credeţi că nu mă joc!", a spus, ieri, prefectul Dorin Otrocol, la finele şedinţei Colegiului Prefectural, precizând totodată că participarea directorilor la astfel de şedinţe, pentru „a-şi spune punctul de vedere şi a prezenta ce au făcut este o obligaţie după lege”. „Probabil Ordinul de prefect nu este suficient, le trebuie invitaţie cu semnătura mea”, a afirmat Dorin Otrocol. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a nominalizat şi câteva instituţii care şchioapătă la acest capitol: Direcţia pentru Cultură şi Inspectoratul Şcolar.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.