Dezbatere publică/ Primăria vrea să RESTRUCTUREZE urban Ţiglina II
Primăria municipiului Galaţi şi-a anunţat intenţia de a elabora un plan urbanistic zonal de restructurare urbană pentru cartierul Ţiglina II şi aşteaptă observaţii, comentarii, sugestii sau semnalări din partea cetăţenilor, în scris, până la data de 30 iulie 2014.
Principalele obiectivele urmărite prin restructurarea urbană vizează reconfigurarea diferitelor categorii de spaţii pietonale, carosabile, parcări, parcuri, scuaruri, zone verzi şi crearea unei ambiante urbane atrăgătoare, asanarea, reconversia şi reabilitarea spatiilor nefolosite sau neutilizate. Evident, construcţiile provizorii cum ar fi garajele şi chioşcurile sau parazitare vor fi analizate şi identificate, şi se va stabili dacă sunt necesare exproprieri pentru modernizarea zonei. De asemenea, autorităţile vor analiza necesitatea redimensionării sau reconfigurării tramei stradale şi pietonale, realizarea de noi artere de circulaţie carosabilă şi pietonală, reglementarea unui sistem de sensuri unice, unde este cazul precum şi crearea de noi parcări sau redimensionarea celor existente.
Va fi stabilit şi un ghid de bune practici în ceea ce priveşte reabilitarea energetică, anveloparea blocurilor, gama coloristică pentru faţade şi refacerea elementelor decorative.
Citeşte şi: CARTIER cu potenţial de lux DAT UITĂRII de autorităţi! (FOTO)





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.