Unde se mai DEMOLEAZĂ CHIOŞCURI şi GARAJE
Chioşcurile şi „buticurile” din Ţiglina I au început să se „rărească”. Unul a fost demolat, iar alte două, golite de comercianţi, vor împărtăşi, se pare, aceeaşi soartă. Pe strada Oţelarilor, blocul M19 a fost cu totul curăţat de gherete, iar comercianţii s-au mutat în spaţiile care până acum zăceau goale la parterul blocului. Potrivit datelor oficiale, de la începutul anului 2014 şi până în prezent, Primăria municipiului Galaţi a emis 257 de notificări pentru desfiinţarea unor construcţii aflate pe domeniul public, în marea lor majoritate chioşcuri şi garaje. Zonele vizate cu preponderenţă au fost Micro 17, Micro 19, Micro 20, Micro 21, Ancora, strada Ovidiu, Ţiglina 1, Potcoava de Aur. Din cele 257 de notificări, 241 s-au concretizat, în sensul că au fost desfiinţate construcţiile respective, iar pentru 16 există litigii pe rolul instanţei.
CITEŞTE ŞI: Galaţiul, plin de RUINE de CHIOŞCURI/ DEMOLĂRI fără vreun proiect de RESTRUCTURARE URBANĂ (FOTO)
„Acţiunile de desfiinţare a construcţiilor provizorii de pe domeniul public vor continua şi în perioada următoare, vizate cu preponderenţă fiind zonele în care Primăria va construi cele 20 de locuri de joacă pe care le-a proiectat şi scos la licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de execuţie”, ne-a comunicat Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.