Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

POLITICĂ DE WEEKEND/ Ultima modă în administraţie: Şefii îşi sincronizează concediul cu primarul

O nouă strategie tinde să se impună printre salariaţii cu funcţii importante de Primăria municipiului Galaţi: plecatul în vacanţă în acelaşi timp cu primarul (desigur, nu şi în acelaşi loc!). Şi nu pentru că, în absenţa edilului, atmosfera ar fi ceva mai relaxată, ci pentru ca, la întoarcere, să nu afle că au fost deja evaluaţi în absenţă şi activitatea lor nu a fost pe măsura aşteptărilor.

Punctul de plecare al strategiei îl constituie situaţia directorului general al Direcţiei de Infrastructură şi Lucrări Publice din Primărie, Radu Dinu, care, deşi se află în concediu legal de odihnă, fapt afirmat chiar de primarul Marius Stan, este evaluat, ba mai mult, i s-a numit şi un interimar la direcţie, în persoana lui Marian Petre.

În aceste condiţii, pare de înţeles de ce administratorul public al oraşului, Aurel Vlaicu, îşi sincronizează, de doi ani, concediile cu edilul.

Potrivit surselor noastre, se pare că Vlaicu tocmai şi-a încălcat această „măsură de precauţie” şi a plecat fără primar în vacanţă. Rămâne de văzut ce surprize l-ar putea aştepta la întoarcere…

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.