Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Absurd de Galaţi/ Numiri politice pe banii noştri

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde, pe care autorităţile şi aleşii locali ori se fac că nu le văd, ori, de-a dreptul, le întreţin! Cum ar fi tradiţia numirii aghiotanţilor de partid în funcţii importante, în consiliile de administraţie şi adunările generale ale acţionarilor la societăţile şi regiile de interes local. Dacă în mandatul trecut partidele aveau măcar demnitatea de a-şi asuma numirile, în acest mandat nu au mai făcut-o, la adăpostul unei ordonanţe.

Aşa se face că nu au fost făcute publice nici CV-urile celor numiţi, pentru a afla dacă au experienţă în managementul sau administrarea unor societăţi comerciale, nici apartenenţa lor politică. O situaţie bizară s-a petrecut la Zona Liberă Galaţi, unde în aprilie 2013 a fost numit un Consiliu de Administraţie pe care Instituţia Prefectului nu numai că l-a invalidat, ba l-a atacat şi în contencios! Aleşii au revocat numirea cu pricina pe 25 iulie 2013, dată de la care Zona Liberă a funcţionat fără Consiliu de Administraţie. Ce s-a întâmplat? Abia la finele lunii au numit, ad-hoc, un Consiliu de Administraţie. Nici de această dată propunerile nu au fost însoţite de CV-urile celor propuşi!

În ceea ce priveşte numirea unui reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor de la Parcul de Soft, aleşii au fost ceva mai „norocoşi” în sensul că viceprimarul Florin Popa le-a dezvăluit cine este cel propus.
În condiţiile acestor numiri controversate şi cu caracter secret, a unor oameni care sunt plătiţi din bani publici, n-ar trebui să ne mai minunăm de ce societăţile de interes local merg prost. Absurd, dar adevărat!


Citeşte şi: ABSURD DE GALAŢI/ Peticeală cu fonduri europene

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.