Klaus Iohannis se înscrie OFICIAL în cursa pentru PREZIDENŢIALE
Klaus Iohannis, preşedintele PNL la nivel naţional şi candidatul Alianţei Creştin Liberale (PNL+PDL) pentru alegerile prezidenţiale, îşi va depune, sâmbătă după-amiază, candidatura pentru scrutinul din luna noiembrie.
Anunţul a fost făcut, vineri, de deputatul Victor Paul Dobre, preşedintele PNL Galaţi, care a afirmat că „în acest demers contribuţia judeţului Galaţi a fost de aproximativ 56.500 de semnături”, mulţumindu-le totodată celor care au ales să îl susţină pe Klaus Iohannis, militanţilor, dar şi simpatizanţilor.
„Klaus Iohannis reprezintă o altă manieră de a face politică. Poate mai puţin spectaculoasă, mai puţin zgomotoasă, dar, probabil, mai eficientă. Înseamnă revenirea la respectul instituţiilor statului, dar nu numai respect, ci şi responsabilitate. Înseamnă o Românie aşa cum ne dorim. Ştiţi că există o melodie, un vechi demers – „Vrem o ţară ca afară”. Probabil că nu vrem o ţară ca în Est, ci ca în Vest, iar proiectul lui Klaus Iohannis este occidentalizarea României, nu în sensul de a o muta, ci în sensul că vom avea, vom trăi, ne vom comporta de o manieră occidentală, democratică, liberă şi civilizată”, a declarat liderul liberalilor gălăţeni.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.