POLITICĂ DE WEEKEND/ Bacalbaşa, supărat pe colegii din PSD: „Sunt lăsat singur la înaintare”
Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, a fost foc şi pară pe colegii săi de partid din CJ, la ultima şedinţă ordinară a aleşilor judeţeni. Şeful Consiliului Judeţului se pare că a realizat abia de curând ceea ce alţii au remarcat încă de-acum câteva luni: faptul că este folosit. „Sunt extrem de nervos pentru că sunt lăsat singur la înaintare (…) Nu vreau să ajung în situaţia să-mi crape un vas de sânge în cap”, i-a spus Nicolae Bacalbaşa colegei sale de partid Viorica Sandu, într-o discuţie faţă în faţă, în pauza şedinţei ordinare a consilierilor judeţeni.
Nu ştim dacă pentru preşedintele Consiliului Judeţului este prima dată când le reproşează colegilor săi de partid că nu este susţinut. Au fost însă nenumărate situaţii în cadrul întrunirilor aleşilor judeţeni când Nicolae Bacalbaşa a fost lăsat să se certe la cuţite cu opoziţia, în stilu-i caracteristic, evident, fără ca vreun coleg de-al său să intervină. Din contră, prin tabăra social-democrată se râdea pe înfundate, iar în final toată lumea ieşea învingătoare, mai puţin şeful Consiliului Judeţului, care era arătat cu degetul, inclusiv de către unii dintre colegii săi din PSD, pentru limbajul şi atitudinea din plen. Se pare, însă, că şefului Consiliului Judeţului i-a cam ajuns cuţitul la os. Să nu uităm însă vechea vorbă românească: "Cine seamănă vânt, culege furtună!".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.