Cât COTIZEAZĂ Consiliul Judeţului la Adunarea Regiunilor Europei
Consiliul Judeţului Galaţi va contribui în acest an cu 5.128 de euro la bugetul Adunării Regiunilor Europei (ARE). Suma reprezintă cotizaţia care îi revine instituţiei publice gălăţene pentru anul 2014, reprezentând 0,01273 de euro pe cap de locuitor.
„Suma include şi reducerea de 25 la sută aferentă unui PIB pe cap de locuitor mai mic de 50 la sută faţă de valoarea medie a PIB-ului la nivel european”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre ce va fi supus votului în CJ. Consiliul Judeţului a aderat la Adunarea Regiunilor Europei (ARE) în anul 1997.
Adunarea Regiunilor Europei reuneşte peste 250 de regiuni din 35 de ţări şi 16 organizaţii interregionale. Nu mai puţin de 60 la sută din membrii săi aparţin ţărilor din UE, iar 40 la sută provin din afara Uniunii Europene.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.