Datori vânduţi! FACTURA curentă a APATERM se ridică la 35 de milioane de lei
În cadrul şedinţei Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă ce a avut loc la Prefectura Galaţi, Cristian Istrate, directorul Apaterm a prezentat pe larg situaţia datoriilor pe care le are societatea către furnizori. Astfel, potrivit acestei surse, Apaterm ar avea de plătit, urgent, către SC Electrocentrale Galaţi, nu mai puţin de 32 de milioane de lei.
De asemenea, Apaterm are de plătit şi 833.000 de lei către Apă Canal, în timp ce factura la electricitate se ridică la suma de 96.000 de lei. Mai mult, societatea ce ar trebui să le dea căldură gălăţenilor mai are datorii şi către alţi furnizori, ce se ridică la suma de 2,5 milioane de lei. În plus, Cristian Istrate susţine că angajaţii Apaterm nu şi-ar fi primit salariile de mai bine de două săptămâni, iar în următoarea perioadă este de aşteptat ca angajaţii să protesteze faţă de această situaţie.
În ceea ce priveşte recuperarea datoriilor de la populaţie, Cristian Istrate susţine că a mărit numărul oamenilor ce interacţionează cu asociaţiile de proprietari. "În acest moment avem aproape 100 de oameni care umblă după bani, avem 400 de executări silite, iar acolo unde asociaţiile refuză să facă plăţi către noi, facem mai departe plângeri penale fie împotriva administratorilor, fie împotriva proprietarilor", a explicat acesta.
CITEŞTE ŞI: Vine o IARNĂ CRÂNCENĂ pentru gălăţenii de la bloc/ "Nu plătiţi, nu aveţi gaze!"





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.