ABSURD DE GALAŢI/ Oraşul teilor a ajuns oraşul cioturilor
Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde, pe care autorităţile locale ori se fac că nu le văd, ori, de-a dreptul, le întreţin. Aşa cum se întâmplă, de exemplu, cu metoda inedită de fasonare şi tăiere a arborilor de pe domeniul public. Cea mai recentă operaţiune de acest fel s-a desfăşurat timp de două nopţi, pe parcursul cărora 15 tei au fost puşi la pământ pe motiv că erau uscaţi. Numai că, aşa cum am constatat noi, pe puţin trei dintre teii uscaţi acum au fost arborii pe care anul trecut tăietorii SC Gospodărire Urbană i-au schilodit, nu fasonat. Pentru acest motiv, societatea a fost amendată de Garda de Mediu cu 50.000 de lei. N-a plătit-o, încă, pentru că, deocamdată, plăteşte tot din banii noştri un avocat care să o apere în acest proces al teilor „martirizaţi”.
Tei, şi nu numai, s-au tăiat/fasonat şi pe strada Regiment 11 Siret! Şi tot tei s-au tăiat, pe motiv că erau uscaţi, pe Faleza Superioară. Iar reproşul specialiştilor potrivit cărora „tăierea copacilor şi a vegetaţiei de pe Faleză, care asigurau primul drenaj, este o crimă”, a primit o replică surprinzătoare din partea administratorului public al oraşului. Mai exact, city managerul Aurel Vlaicu a ţinut să anunţe că „deşteptul acela care a făcut ce a făcut pe Faleză şi a tăiat copacii nu mai este. A fost dat afară!”.
Mai e ceva de spus? Da, faptul că teii şi arborii tăiaţi au ajuns lemne de foc, dar cioturile lor au rămas pe loc, pentru că nimeni nu s-a ostenit să le scoată! Despre plantarea unor copaci tineri, nu puieţi, nici nu se mai pune problema. Aşa că, treptat, ne vom transforma din Oraşul Teilor în Oraşul Cioturilor. Absurd, dar adevărat!
CITEŞTE ŞI: ABSURD DE GALAŢI/ Ne trebuie o strategie a gropilor!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.