Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cine au fost VICEPRIMARII Galaţiului din ultimii 25 de ani

Primul viceprimar ales al municipiului Galaţi a fost, în 1992, Marin Axente, care îndeplinise aceeaşi funcţie şi înainte de alegerile locale. Axente (PDSR) a avut ocazia să-şi continue mandatul de viceprimar alături de primarul Eugen Durbacă şi în mandatul 1996-2000. Cel de-al doilea viceprimar al oraşului a fost, în aceeaşi perioadă, Theodoru Dobriţoiu (USD).

Marin Axente a fost viceprimar şi în mandatul lui Dumitru Nicolae (2000-2004). Celălalt viceprimar al oraşului a fost, în aceeaşi perioadă, Lucian Podlaţi (PRM).

În anul 2004, Consiliul Local i-a ales în funcţia de viceprimari pe Mircea Cristea (PNL) şi pe Constantin Dumitriu (PC). Acesta din urmă a trecut, apoi, la PD, iar în decembrie 2007 a lăsat liber scaunul de viceprimar pentru a deveni europarlamentar.

Mircea Cristea a mai avut un mandat de viceprimar în perioada 2008-2012, fiind coleg de „viceprimărie” cu Nicuşor Ciumacenco (PSD).

În 2012, birourile de viceprimari ale aparatului administrativ local au fost ocupate de Florin Popa (PSD) şi Radu Cosca (PC). Începând de azi, însă, Galaţiul are un singur viceprimar, pentru că Radu Cosca a demisionat.

Citeşte şi: Radu Cosca: "Am demisionat din funcţia de viceprimar pentru că nu am putut să fac nimic"

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.