Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Curtea Constituţională: Ordonanţa "traseiştilor" este NECONSTITUŢIONALĂ

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 55/2014 privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională, fiind admisă astfel sesizarea parlamentarilor PNL. Decizia Curţii Constituţionale este general obligatorie şi va fi publicată în Monitorul Oficial, urmând ca judecătorii constituţionali să motiveze hotărârea.

Deputaţii PNL arătau, în sesizarea trimisă Curţii Constituţionale, că OUG 55/2014 este neconstituţională pentru că a reglementat în cazul instituţiilor fundamentale ale statului, cum este cazul administraţiei locale şi partidele politice, lucrul interzis de Constituţie.

De asemenea, în sesizare s-a făcut referire la o serie de decizii anterioare ale Curţii Constituţionale privind interzicerea traseismului politic al aleşilor locali, dar şi la faptul că OUG 55 a fost adoptată în materia drepturilor electorale, lucru de asemenea interzis de legea fundamentală.

Deputatul PNL Teodor Nicolescu arăta în 10 decembrie, când a anunţat că a fost sesizat CC, că cei care au redactat OUG 55 "au mentalitate de baroni", relatează MEDIAFAX.

Citeşte şi: Efectele ordonanţei privind migraţia politică la Galaţi: Şapte consilieri locali au schimbat macazul

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.