Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

MILIOANE DE EURO atrase pentru COMUNITĂŢILE de la SATE

Nu mai puţin de 30 de proiecte europene rurale câştigate din 43 depuse, cu o valoare de 2.356.412 euro. Cam aşa arată bilanţul activităţii Grupului de Acţiune Locală „Lunca Joasă a Siretului” în doi ani de zile, de când există. Bilanţul a fost prezentat, vineri, de către preşedintele GAL-ului, Dorin Butunoiu. Potrivit acestuia, la ora actuală banii decontaţi către beneficiari sunt în valoare 435.815 euro, iar proiectele în aflate încă în evaluare sunt în valoare de 193.587 de euro.

Beneficiari mulţumiţi

Primarii şi privaţii care au beneficiat de câştigarea proiectelor prin intermediul GAL-ului de la Galaţi s-au arătat extrem de mulţumiţi de faptul că, în ciuda faptului că valorile proiectelor sunt mai mici, absorbţia este rapidă. Astfel, primarul comunei Şendreni, Paul Cristea, a subliniat că autorităţile locale care nu au acceptat să intre în GAL-ul „Lunca Joasă a Siretului” nu au avut decât de pierdut. „Este pierderea lor, al meu este câştigul. Proiectele sunt mari, dar valorile sunt mici”, a declarat primarul. Totodată, şi primarul comunei Braniştea, Marian Adamache, s-a arătat mulţumit, având în vedere că a reuşit să semneze nu mai puţin de trei contracte de finanţare europeană şi să modernizeze Căminul Cultural, să cumpere o maşină de gunoi, dar şi să deruleze un proiect pe extinderea reţelei electrice în satul Traian.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.