Gesturi de CARITATE: Aleşii judeţeni, darnici în prag de CRĂCIUN
După ce au parcurs toate proiectele de hotărâre aflate luni pe ordinea de zi, consilierii judeţeni ai Galaţiului au pus punct activităţii din acest an a forului legislativ judeţean cu urări de bine şi pahare cu şampanie, în acorduri de colinde interpretate de Fanfara Centrului Cultural „Dunărea de Jos”. Şi pentru că se apropie cu paşi repezi Crăciunul, aleşii judeţeni au făcut şi un gest de caritate pentru Miruna Toma, elevă a Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin”, care suferă de scolioză lombară şi are nevoie de o intervenţie chirurgicală în străinătate, contribuind, din propriul buzunar, cu diverse sume de bani.
Consilierul judeţean George Stângă le-a oferit colegilor din CJ şi jurnaliştilor felicitări confecţionate de elevii Şcolii Speciale „Constantin Pufan”, pe care le-a cumpărat de la o expoziţie, organizată de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Handicap. De altfel, pentru a-i ajuta, cele peste 100 de felicitări ale copiilor au ajuns la consilierul judeţean.
„Cu această ocazie, vreau să trag un semnal de alarmă cu privire la faptul că, în acest an, învăţământul special nu a fost printre priorităţile Consiliului Judeţului. La această oră, şcolile speciale încă mai au datorii către furnizorii de alimente. Aş vrea ca anul viitor să avem în vedere aceste lucruri şi să nu mai existe astfel de probleme. Sărbători fericite!”, a spus George Stângă.
Citeşte şi: CAMPANIE DE CRĂCIUN: Daruri pentru un necunoscut





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.