GALAŢIUL SURPĂRILOR/ Iată ce a cauzat CRATERUL DIN ŢIGLINA
Potrivit Primăriei municipiului Galaţi, surparea de pământ din Ţiglina, din apropierea magazinului Vodafone, a fost cauzată de infiltraţii ale apelor pluviale, deci din cauze naturale.
"A fost înlăturată rădăcina copacului tăiat şi a fost astupată provizoriu groapa, cu pământ. Zona va fi monitorizată în următoarele zile, pentru a vedea cum evoluează solul", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Emanuela Turcu.
În numai două săptămâni, trei cratere s-au format în Galaţi, din cauza apelor pluviale.
Citeşte şi: GALAŢIUL SURPĂRILOR/ DOUĂ NOI CRATERE şi-au făcut apariţia în oraş (FOTO)





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.