Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

POLITICĂ DE WEEKEND/ După ce s-au ameninţat cu bătaia, Marius Stan l-a lăsat iar „primar” pe Florin Popa

* „Domn’ primar, vrei să mă baţi? Spune, că vin lângă tine!” – „N-ai face faţă, stai liniştit!”, acesta a fost cel mai şocant schimb de replici dintre viceprimarul PSD Florin Popa şi primarul UNPR Marius Stan, la recenta şedinţă a Consiliului Local * Chiar şi după acest conflictul, Stan i-a delegat atribuţiunile de primar lui Popa, lăsându-l pe viceprimarul Radu Cosca doar să ţină audienţe


Problemele de sănătate care i-au recidivat l-au ţinut pe primarul Marius Stan departe de Primărie şi în săptămâna care tocmai s-a încheiat. Edilul, aflat în concediu medical, i-a delegat atribuţiunile sale tot viceprimarului PSD Florin Popa, cel care a avut această misiune şi acum două săptămâni. O asemenea măsură i-ar putea surprinde pe cei care au asistat scandalul de la şedinţa trecută a Consiliului Local. Conflictul a pornit tocmai de la faptul că, îndeplinind atribuţiunile delegate de primar, Florin Popa a dat undă verde înlocuirii din funcţia de consilier local şi viceprimar a colegului său demisionar, Radu Cosca. Iar primarul l-a acuzat că „l-a lucrat pe la spate”. Schimburile de replici dintre cei doi, petrecute în faţa aleşilor, a presei, dar şi a cetăţenilor, au fost dure, dar pe alocuri şi hilare. Iată-le pe cele mai spumoase!

Acuzaţii

Florin Popa a inclus în convocatorul şedinţei de Consiliu Local patru proiecte de hotărâre care vizau trecerea pe tuşa administraţiei locale a lui Radu Cosca. Primarul, însă, le-a scos de pe ordinea de zi a întrunirii, susţinând că Radu Cosca - sau "Coţca", după cum îi spune edilul - este în concediu şi că o înlocuire ar fi ilegală. „Dacă dl Popa Florin îşi ia concediu, rezultă că puteţi, în timpul acesta, să-l daţi afară”, a fost unul dintre argumentele edilului. „Atunci când mă voi hotărî să-mi dau demisia, voi avea tăria să cântăresc bine acest lucru, şi în momentul în care o dau, să nu mai revin asupra ei. Sau a doua zi, a treia zi, să nu vin cu cerere de concediu!”, a ripostat Popa.

Când acesta a recunoscut că a semnat ca iniţiator proiectele de hotărâre privind înlocuirea lui Cosca, şi deci numai el le poate retrage de pe ordinea de zi, s-a ales cu o acuzaţie gravă. „Ne batem în atribuţiuni?! Dacă cineva a profitat de faptul că eu, fiind internat, a trebuit să lipsesc de la serviciu şi a avut ştampila şi atribuţiunile de primar, şi a iniţiat o astfel de hotărâre pe la spate, de ce trebuie să accept? Nu accept!”, a ripostat Stan. Florin Popa a încercat să se apere: „Vreau să se înţeleagă că n-a fost nici prin faţă, nici pe la spate. A fost…”. „În lipsă!”, i-a tăiat-o Stan.

Ameninţări cu bătaia

Punctul culminant al conflictului dintre cei doi avea să se petreacă aproape de finalul şedinţei, când lui Florin Popa i s-a năzărit că primarul ar vrea să-l bată. Florin Popa: „Domnu’ primar, nu vă mai uitaţi urât la noi!”. Marius Stan: „Cine se uită urât?! Nu văd bine!”. Florin Popa: „Te uiţi aşa, pe sub ochelari, parcă vrei să mă baţi. Vrei să mă baţi? Spune, că vin lângă tine, care-i problema?!”. Marius Stan: „N-ai face faţă, stai liniştit! Îmi aleg din ăştia, de categoria mea!”. Deşi cei doi erau iritaţi, dar păreau amuzaţi, un asemenea "recital" nu e tocmai potrivit într-o şedinţă publică a Consiliului Local.

Iată, însă că tot conflictul nu l-a împiedicat pe Marius Stan să-i delege din nou atribuţiunile de primar tot lui Florin Popa, chit că Radu "Coţca" s-a întors din concediu şi ţine audienţele în locul lui.


CITEŞTE ŞI: Mircea Toader, despre subsecretarul Marius Mărgărit: „Natura a fost vinovată cu el”

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.